“Zilele Europene ale Patrimoniului” aniversate cu fast la Brăila

Poster - Zilele Europene ale Patrimoniului

În cadrul Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila, vineri, 13 septembrie 2019, începând cu ora 12.00, se va desfășura un eveniment special dedicat manifestării “Zilelor Europene ale Patrimoniului”.

Ana HărăpescuDespre importanța subiectului acestui eveniment deosebit, dna. Ana Hărăpescu, director al Direcției Județene pentru Cultură Brăila, ține să precizeze pentru cei interesați faptul că: “Patrimoniul cultural comun al Europei este dinamic și se îmbogățește nu doar prin redescoperirea rădăcinilor comune ale popoarelor și națiunilor europene, cât și prin continua evoluție a inițiativelor și programelor dedicate, printre care și Zilele Europene ale Patrimoniului. Acestea sunt recunoscute public și au propria lor moștenire și un clar caracter incluziv care merită să fie dezvoltat și studiat sistematic. De aceea, anul acesta, tema este „Biblioteca, arhiva – trezorieri de patrimoniu cultural” , prin care să se reflecte semnificațiile anului 2019 pentru România în contextul cultural european”.
Domnia sa a mai subliniat și faptul că expoziția din holul bibliotecii este realizată de Serviciul Județean Brăila al Arhivelor Naționale în colaborare cu Biblioteca Județeană Brăila, “documentele expuse fiind cărți vechi, românești și străine, apărute până la 1900. Exponatele nu au mai fost prezentate publicului brăilean până acum. Ele vor fi prezentate de Ștefania Botez, consilier și de Giani Oltianu, șef Serviciul Județean Brăila al Arhivelor Naționale. Gazdă va fi Ion Volcu, șef Birou Colecții Speciale din cadrul bibliotecii, evenimentul fiind organizat sub egida Direcției Județene pentru Cultură Brăila care, ca de fiecare dată, și în acest an a conceput și editat un pliant dedicat sărbătorii anuale europene și temei dedicate”.

70249584_859607461102806_1169980294367805440_n.jpg

70205300_416573328993306_4137815791259090944_n

70789286_673121846509663_2682617516311707648_n

Considerând că este important de știut, directorul Direcției Județene de Cultură Brăila a mai menționat că, în cadrul Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila, a fost înființat un laborator de conservare și restaurare de carte veche, în cadrul căruia sunt deja titluri care se află în diverse procese de restaurare și/sau conservare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s