„Antique Fair”
Iubitorii de artă, antichităţi şi colecţionarii din întreaga ţară, inclusiv brăileni, vor fi prezenți în perioada 30 august – 01 septembrie 2019 la târgul de antichităţi „Antique Fair”.
Potrivit organizatorilor, zeci de expozanţi vor fi prezenţi în Parcul de la „Elice”, în zona aleii de la „P-uri”, în imediata apropiere a Falezei Dunării.
Brăilenii care vor fi prezenți la târg vor avea șansa să admire și chiar să și achiziționeze piese de mobilier, decoraţiuni interioare, artă plastică, obiecte de colecţie, argintărie şi porţelanuri, bijuterii vechi, jucării, numismatică, ceasuri şi multe altele.